Dr Pamela Kushner

Dr Pamela Kushner

MD, FAAFP
Universitatea din California, Irvine, CA, SUA
Speciality Medic de îngrijire primară

Dr. Pamela Kushner este profesor, specialitatea medicină de familie, în cadrul Universității din California. Este, de asemenea, medic de familie acreditat, cu o practică medicală în Long Beach, California, de peste 20 de ani, cu specializare în asistența medicală preventivă și profesor voluntar la o clinică de asistență socială din Santa Ana, California. Dr. Kushner a obținut atât diploma de licență cât și cea de masterat în biologie la Universitatea din California, Los Angeles, SUA. Parcursul său a continuat cu obținerea diplomei de licență în medicină, în cadrul Universității din California, la Irvine.

În domeniul cercetării, Dr. Kushner studiază acțiunea inhibitorilor DDP-4, minimizarea riscului de hipoglicemie la pacienții cu DZ2, HTA și este preocupată de schimbările recente în tratamentul DZ2. Dr. Kushner își dedică o parte a timpului activităților educaționale adresate clinicienilor, în legătură cu cele mai recente terapii medicamentoase.

Dr. Kushner a fost prezentă pe lista Celor mai Buni Medici din America în fiecare an, începând cu anul 2015, primind și premiul pentru Profesorul Rezident Senior al Anului din partea Universității din California, Centrul Medical Irvine (2015). Dr. Kushner este membru al Academiei Americane a Medicilor de Familie din Statul California, ocupând funcția de Președinte al Comisiei pentru Medicamente și Dispozitive Medicale. În prezent, Dr. Kushner este revizor pentru Colegiul Medicilor din California și a publicat numeroase articole în jurnale medicale și pentru publicul larg, cum sunt STROKE și Woman’s Medicine.

Vă prezentăm Comitetul de coordonare